Tehnologia CNC provine din nevoile industriei aviatice; la sfârșitul anilor 1940, un producător de elicoptere din SUA a propus conceptul inițial pentru mașini-unelte CNC. În 1952, Massachusetts Institute of Technology (MIT) a dezvoltat o mașină de frezat CNC cu trei-axe. La mijlocul-1950, astfel de mașini erau deja folosite pentru fabricarea componentelor aeronavelor. În anii 1960, pe măsură ce sistemele CNC și metodele de programare s-au maturizat și s-au îmbunătățit, mașinile-unelte CNC au fost adoptate în diferite sectoare industriale; cu toate acestea, industria aerospațială a rămas cel mai mare utilizator. Marile fabrici de producție de aviație au fost echipate cu sute de mașini-unelte CNC, predominant mașini de tăiat. Piesele produse prin prelucrare CNC au inclus panouri integrale pentru avioane și rachete, lăcașuri, învelișuri, pereți etanși și elice, precum și carcase de motoare aero-, arbori, discuri, cavități de matriță pentru pale și suprafețe specializate ale cavităților-camerelor de ardere ale motoarelor de rachetă alimentate cu combustibil lichid. Dezvoltarea timpurie a mașinilor-unelte CNC s-a concentrat în primul rând pe sistemele de control al traseului continuu.
-Controlul continuu al traseului-cunoscut și ca control al conturării-necesită ca instrumentul de tăiere să se deplaseze de-a lungul unui traseu specificat în raport cu piesa de prelucrat. Ulterior, mașinile-unelte CNC cu control punct-la-punct la punct au fost dezvoltate energic. Controlul punct-la-punct implică mutarea instrumentului dintr-un punct specific în altul; cerința este pur și simplu de a ajunge la țintă cu precizie, indiferent de calea specifică parcursă în timpul mișcării.
